Je te pas oublie...

7 august.O zi ca oricare alta.Aceeasi cana de cafea fierbinte de la ora 7 si acelasi dus revigorant.Acelasi program nimic nou.Ora 11.Parcul e aproape gol..adapostit la umbra unor copaci inalti ,in mijlocul square-ului format de blocuri.Un loc linistit si unde e mereu racoare.Un fel de Oaza in mijlocul asfaltului incins de canicula.

Se aseaza pe banca albastra asa cum face in fiecare zi.Astazi nu mai sunt furnici pe ea dar parca nici banca nu mai e intreaga fara ele.Rochia alba brodata pe margini ii atarna pana aproape de pamant.

Pe banca galbena cineva citeste un ziar.Nu i se vede fata.Langa el are un teanc de ziare cam 6 sau 7 impaturite toate si puse unele peste altele.Sta lejer cu un picior indoit peste celalalt asa cum stau de obicei barbatii.E imbracat neglijent cu o pereche de pantaloni maro deschis,o pereche de saboti maro cu catarme si o bluza neagra cu maneci lungi, putin cam uzata ,cu o gaura mica in aproierea abdomenului si care pare cam groasa pentru anotimpul de afara.Ea il priveste insistent de cateva minute observandu-l.Probabil a simtit privirea ei caci isi ridica ochii din ziar o priveste in ochi cateva secunde apoi impatureste ziarul il pune langa el si deschide un altul pe care pare sa-l citeasca cu mare interes.Are ochii negri iscoditori,gura frumos conturata cu buze carnoase putin uscate si doua riduri pe frunte.Are pielea alba ca laptele,e barbierit de o zi si sprancenele sale groase si negre ii tradeaza incapatanarea.Parul e negru, tuns nu prea scurt, cu 2 suvite rebele pe frunte.Mainile ii sunt mici cu degete lungi si subtiri ca de pianist.Are mainile prea frumoase ca sa fi muncit din greu vreodata.

In timp ce ea il priveste cu insistenta, insetata de a observa toate detaliile acestei fiinte din fata ei ;el pune ziarul deoparte si ii adreseaza un zambet fermecator  ce o face sa roseasca si sa-si plece capul in pamant.A fost descoperita din nou...

El e unul din acei oameni fara varsta..care oricat te-ai chinui nu poti sa le ghicesti anii care le apasa umerii.

Alura ii era cea a unui artist..poate pictor..poate scriitor sau si mai bine poate muzician.

Putea sa jure ca e fumator desi nu l-a vazut niciodata fumand..

S-a intrebat cum il cheama dar era mai bine sa nu afle..poate ar fi fost dezamagita de nepotrivirea numelui cu infatisarea lui..pentru ea el avea deja un nume..un nume care i l-a dat ea:"EL" si atat.

Ea se uita la ceas si realizeaza e ca e deja tarziu si ca ar trebui sa plece..se mai uita o data la el..EL ii zambeste si-i face semn cu mana apoi se ridica si pleaca si el,amandoi in directii opuse..

Au trecut cateva zile pana sa-L intalneasca in parc..ea pe banca albastra...el pe cea galbena cu ziarele langa el..S-a dus luna august printre zambete si intalniri in parc..fiecare pe banca lui prefacandu-se ca nu se uita pe furis unul la altul..nu si-au vorbit niciodata..doar s-au privit mut si plin de inteles..I-a auzit vocea o data cand vorbea cu un baietel venit in parc cu bunica..O voce atat de calda si de frumoasa ca ar fi stat ore intregi s-o asculte..

A trecut vara si parcul a devenit mai rece si mai trist..Ea nu l-a mai intalnit..pana intr-o zi rece de noiembrie 7 cand, mergand pe strada, a vazut cortegiul unei inmormantari..N-a stiut ca era EL pana cand, din curiozitate, s-a uitat in sicriu...Aceesi piele alba acum pamantie..acelasi par negru cu suvite rebele pe frunte..aceleasi doua riduri..aceeasi gura frumoasa care altadata scotea la iveala cel mai frumos zambet..acum era stransa intr-un suras trist...iar ochii...ochii aceia negri..ochii erau inchisi...N-a putut merge mai departe dar nici sa se intoarca nu putea asa ca a ramas in loc...cortegiul a plecat agale spre cimitir dar ea a ramas acolo cu privirea pierduta in zare....

21 decembrie...prima zapada..primii fulgi de nea se astern pe morminte..O fata imbracata in alb sta langa un mormant din marmura alba si plange...Pe mormant se afla o piatra sub forma unei partituri..pe ea o cheie sol si cateva note..iar la sfarsit un Post Scriptum dedicat fetei in alb : "Je te pas oublie..."