Grefe

   Stii, de fiecare data cand descopar un blog, ma apuca asa o pofta de scris ca as umple pagini intregi filozofand despre iubire,despre lucrurile simple,despre viata.. 

   Azi am citit ceva interesant care stiu ca ti-ar place si tie. Eu cel putin ma regasesc: '' Cateodata imi inchipui,brusc,un alt film al vietii mele. Am un respect dureros fata de oamenii care muncesc pamantul,care au mainile batatorite de munca,care ajuta animalele sa fete… Fata de oamenii adevarati de la tara. Ma gandesc cum ar fi fost daca Dumnezeu m-ar fi parasutat intr-o astfel de viata. Oare as fi facut fata,cu mainile mele de domnisoara rasfatata? Oare as fi avut forta sa prind in palme un ied sau sa ajut sa fete o vaca? As fi avut rezistenta sa stau in frig,in viscol sau sa ar pamantul? As putea cara o banita de grau? Am cosit o singura data in viata zece minute si am facut bataturi in palme si febra musculara…  Exista o poezie dura a vietii[..] O poezie care se naste pur si simplu din existenta. Din munca. Din viata. Fara speculatii. O poezie in sine a vietii. Pe care,de cele mai multe ori,cel ce o traieste nici nu o percepe. Doar un ochi din afara poate cataloga asta drept poezie. Drept estetica.[..]

     Oare as fi in stare sa merg o zi intreaga prin noroi dupa o turma de oi? Prin ploaie? Si as mai avea oare cheful sau detasarea sau forta sa ma si bucur de asta...? Probabil ca da. Cu o conditie:sa fie o singura data. Si sa stiu ca dupa asta,gata. Filmul se termina si eu revin la normal…ies din cadru si ma duc in rulota mea,unde e cald si lumina si bine? Dar daca…nu as mai iesi din cadru si filmul ar continua asa,in frig,in ploaie,in noroi. Daca asa ar continua toata viata…as mai avea forta sa ma bucur ca traiesc ,desi sunt in noroi?As mai avea puterea sa ma minunez si sa decretez ca viata,oricum ar fi,e un miracol? ''

(Jurnal-Oana Pellea)