1312

1 amazing song with 1 amazing story in 2 amazing videos: 

0311

For my love is like the wind, and wild is the wind ..

108

Câteodată mi-e dor de mare.
Câteodată mi-e dor de tine.
Câteodată mi-e dor de mine cu tine.
Câteodată mi-e dor sa mai zâmbesc sincer.
Câteodată mi-e dor de Anî.
Câteodată mi-e dor..

906

My friend died..

Pentru prietenul meu, trecut în neființă... Iți mulțumesc pentru clipele frumoase pe care le-am împărțit cu tine, pentru amintiri pline de haz, pentru ca ai fost alături de mine când aveam nevoie cel mai mult de prieteni. Îmi voi aminti mereu cu drag de tine. Dumnezeu sa te odihnească în pace, prieten drag..

126

 “ We all wear masks, and the times comes when we cannot remove them without removing our own skin.”

Andre Berthiaume

506

" From childhood's hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone. [..] "

( fragment din Alone de Edgar Alan Poe )

295

I guess I was never good enough...

512

M-ai învățat bine să știi.. Să folosesc oamenii, să-i tratez ca pe niște jucării și apoi să-i arunc.. Fără să te implici, fără să te doară, fără să suferi. Să-i vezi zvârcolindu-se la picioarele tale, implorându-te, capabili să îți îndeplinească orice dorință chiar dacă și-ar da și sufletul pentru asta. Şi tu să-i privești fără sa simți nimic. Nici măcar mila. Sa ți se facă scârbă de modul în care se înjosesc în fața ta, cum cerșesc atenție, sa-i judeci aspru, cu vorbe pe măsură negândind ca ai fost sau o sa fii vreodată în pielea lor. 

M-ai învățat ..

175

509

Alone, all alone

Nobody, but nobody

Can make it out here alone..

( Maya Angelou )

1103

The perks of being a wallflower, Stephen Chbosky

0306

"Oamenii dispar din viețile noastre pentru totdeauna fără să își ia rămas-bun. Asta e probabil cel mai dramatic aspect al conviețuirii noastre. Rămânem conectați într-un prezent continuu, iar în mintea noastră oamenii dragi sunt și ei acolo. Doar că realitatea e alta.

Realitatea e că fiecare-și urmează drumul fără să se uite înapoi…și atunci când o face, cei pe care-i lasă în urmă sunt poate demult plecați… "

(preluat de pe http://questioare.ro/time-is-like-a-river/)

Once...

"Dacă ar fi să văd încă odată zâmbetul ăla sincer și frumos, nu te-aș mai vedea zi de zi...."

0301

O primăvara frumoasă!

Faith, trust, love

Am făcut multe alegeri greșite pana acum. Si m-au costat aproape totul. Din cauza lor am pierdut multe lucruri importante în viata mea. Dar, privind partea plina a paharului, deciziile astea proaste și consecințele lor ma ajuta sa ma maturizez, sa aflu cine sunt cu adevarat și ce vreau sa realizez, care îmi este scopul. Ma ajuta sa conștientizez care sunt persoanele importante din viata mea. Si ei sunt cei care indiferent de câte greșeli am făcut și continui sa fac, sunt alături de mine în continuare și au încredere în mine. Chiar dacă ma mustra cu fiecare ocazie, sunt lângă mine și ma susțin  Ei sunt cei cărora le pasa cu adevarat de mine. Chiar dacă nu o spun. Ei sunt cei care rămân lângă mine chiar dacă le spun sa plece. Pentru ca le pasa. Ei nu o iau la fuga pentru ca e prea greu, pentru ca sunt complicata, pentru ca le complic și lor viata sau pentru ca le e frica. Si nu e nevoie sa-mi spună lucruri mari sau încurajatoare pentru ca simpla lor prezenta acolo lângă mine, pas cu pas, îmi demonstrează ca țin la mine și au încredere în mine. Asta ma ajuta sa merg mai departe. Si le mulțumesc.

0225

" [...]
- De ce ți-e drag tocmai el?
- Asa s-a întâmplat  într o zi, nu știu cum, parca s-a răspândit în ființa mea întreaga o mireasma îmbătătoare și dulce. Un nume a început sa mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu știu ce s-a întâmplat. Poate ca știe el. El știe tot…
- Si tu ce știi ?
- Il iubesc.
- Si toată ziua ce faci?
- Il aștept.
- Si când vine?
- Ma odihnesc în bratele lui.
- Ești atât de obosita?
- Da, e chinuitor, istovitor sa aștepți!
- Atunci, ești nefericita.
- Nu! Fiindcă vine…
Dar într-o zi nu mai vine...Se lasă de peste tot, se incruciseaza, se suprapun umbre dese, reci, grele, umbre și spaime. Eu bâjbâi cu mâinile întinse, cad, ma lovesc, ma ridic, ma împleticesc. Mi-e frig, din ce în ce mai frig. El strângea căldura soarelui; eu o culegeam din zâmbetul lui." 

fragment din "Cartea Mironei" de Cella Serghi

Good bye

I know this time there's no going back. You're not coming back. Not this time. You've made your choice. And I've finally said all I had left to say. There's nothing more left to say. Nothing but good bye...

2401

“Aş vrea sa te iubesc, dar nu pot.” le-am spus celor ce m-au dorit si m-au avut poate pentru o secunda, dar nu au reusit sa-mi atinga sufletul caci numai EL poate. Celor ce mi-au oferit tot dar nu a fost de ajuns. Celor ce mi-au cersit iubire. Celor ce s-au multumit cu putinul pe care l-am putut oferi. Mi-as fi dorit sa le pot vedea culoarea ochilor albastri sau caprui cand ma uitam in ei dar tot ce vedeam era culoarea tulbure a ochilor lui. 

Rewrite II

"   - Tu nu știi să fii fericită, îmi spunea mereu. Cu greu mă abțin să nu izbucnesc într-un râs isteric numai când te aud că asta îți dorești  pentru că – ascultă aici la mine – tu n-o să fii fericită niciodată, fericirea nu e pentru tine așa cum nici apa nu e pentru deșert  că dacă ar ploua într-o zi s-ar duce dracu’ toate uscăciunea aia care îl definește atât de bine. De fapt, cred că asta ar fi cea mai mare tragedie care ți s-ar putea întâmpla vreodată: să fii fericită, că atunci ți s-ar anula întreaga ființă  ți ai vedea sfărâmate toate principiile și axiomele pe care ți-ai clădit existența până acum, n-ai mai ști încotro s-o apuci. Ție iți place freamătul, zbuciumul interior, nemulțumirea  tristețea e felul tău de a fi, asta te definește pe tine la fel cum albul definește iarnă, așa cum atunci când vezi albastru te gândești la mine. Crezi că ți-ar mai rămâne ceva dacă fericirea ți-ar fura toate astea? Dacă Doamne ferește  mi-a spus râzând, te-ai trezi într-o zi și ai fi fericită, atunci n-ai mai fi tu, ar muri o parte din tine, parcă te și văd plângând în genunchi ca în fața unui mormânt pentru că ești fericită și nu vrei să fii, pentru că fericirea îți va fi ucis sufletul… Ah, ce comedie neagră mi-ar fi dat să văd ochilor! Da, ar fi un blestem pentru tine să întâlnești fericirea, că fără tristețe n-ai mai avea despre ce scrie.

         Se uita atent la mine și mă uitam și eu la el cu ochi mari, abținându mă să îi dau dreptate. Știam că are, mă gândisem și eu la asta în repetate rânduri, dar conversațiile dintre noi erau mereu așa  ca un duel în cuvinte, ne plăcea să vedem care poate să lovească mai categoric și mai neașteptat  care putea să-l pună pe celălalt la zid și să-l lase mut, fără replică. Știam că are dreptate, dar am continuat, cu un ton prea puțin afectat de ceea ce auzisem:

         - Carevasăzică fericirea nu e pentru mine, i-am spus chicotind. Dragul meu, știm amândoi prea bine că fericirea despre care vorbești tu e pentru oameni limitați  pentru cei care se mulțumesc cu puținul care le e dat și nici măcar nu îndrăznesc să aspire la mai mult, e pentru cei cărora le este de ajuns un răsărit de soare, o floare, un zâmbet, chiar și un compliment fie el cât de neînsemnat. Nu mă înțelege greșit, știi că și mie-mi plac prostiile astea siropoase, numai că nu mă fac fericită, pentru mine sunt niște simple bucurii. Poți să înțelegi  n-am ajuns niciodată la fericire, m-am împotmolit întotdeauna în bucurii. Dar refuz să cred că nu se poate mai mult de atât și de asta încă mai caut, sunt convinsă că într-o zi cu soare o să fiu și eu fericită, numai că fericirea despre care îmi vorbești tu este una comună, accesibilă oricui. Adică poți să o iei s-o ambalezi frumos cu funda și legat la ochi să o faci cadou oricărui individ de pe stradă; o să îți mulțumească și îi va fi de ajuns, pentru că oamenii în general se mulțumesc cu aceleași lucruri, majoritatea sunt la fel, oricât de diferiți s-ar crede ei. Asta e ceea ce nu înțelegi tu, că eu nu sunt la fel ca restul. De fapt înțelegi  tocmai de asta încă mai stai lângă mine, numai că ești bărbat și ți-e greu să accepți că mie nu îmi ești de ajuns numai tu, nu îmi e de ajuns fericirea comună, pe mine nu mă mulțumește puținul vostru…

         Parcă vedeam cum cuvintele mele tăiau în el ca un cuțit în carne vie și deja mă simțeam în avantaj prin simplul fapt că reușisem să îi ating coarda sensibilă, știam că de acum lupta e ca și câștigată. Îi spusesem unui bărbat că nu îi este de ajuns femeii iubite, cum aş fi putut să-l lovesc mai rău de atât?

         - Asta e problema, că ție niciodată nu îți e de ajuns, mi-a spus, citindu-i în glas un amalgam de amărăciune și satisfacție că ajunsesem în sfârșit la un consens: vina era a mea, recunoscusem că mie nu îmi era de ajuns. Dacă ai mult, a continuat el, vrei și mai mult, dacă ești aici, vrei să fii dincolo, dacă e iarnă, vrei să fie vară, dacă e azi, tu vrei să fie mâine, pe tine nimic nu te mulțumește  Tu tânjești mereu după alte locuri, după alte povești  după alți oameni, nu ești nici aici, nici acolo, dar ești peste tot, mereu pe fugă ca un turist vii și pleci din viața mea… Știi ce e tragic? Că te simt a mea numai când nu ești aici, tu mă iubești numai când nu sunt lângă tine, dar când te întorci parcă nu mă suporți în preajma ta, te văd că vrei să pleci, că nu ai stare. Oare tu nu știi că mă doare să nu îți fiu suficient, că mă roade să văd cum îmi este peste puteri să te țin pe loc? Normal că știi  ai știut tot timpul, dar nu îți pasă, iubirea mea nu se împacă cu libertatea ta, nu dai doi bani pe durerea mea, iar fericirea te sperie pentru că te-ar ține în loc… Mă uit cu admirație și groază la tine cum îți place să fii frântă în bucăți doar pentru că ai o satisfacție bolnavă în a te reconstrui la loc parte cu parte, cu entuziasm, ca să-ți îndeplinești curiozitatea de a vedea ce iese… și niciodată nu iese la fel, de fiecare dată când te întorci la mine ești alta… în definitiv, fericirea nu te-ar putea mulțumi vreodată, e prea comună pentru tine.

       - Dragul meu, dă-ți seama că ești și tu ca mine, îți place să suferi, ești mutilat emoțional  de aia te-am și ales… Şi nici n-ai putea fi altfel, de mă aștepți de fiecare dată să vin știind că după câteva clipe de fericire o să te las în urmă cu infinit mai multă durere. Îți place și ție să plec și să iau cu mine bucăți din tine. Altul în locul tău ar fugi văzând tu ochii, în timp ce tu rămâi aici fără ca măcar să te clintești din loc. Da, fericirea m-ar face nefericită, dar și tu ești la fel de absurd ca mine… înțelegi acum? "

(Articol preluat de pe http://journalulevei.wordpress.com )

Cravings

I just wish I was happy like I used to be. Cause I had a bad day.. and I need you.

Sleep

Sometimes I wish I could fall asleep and never wake up again..
But lately I feel like I'm already sleeping and living a nightmare. And I just wish it to stop.

1901 NH

 “Nimeni nu-mi cunoaște adâncul. 

Dar eu oare am fost până la marginile lui?”

(Victor Hugo)

 Cumva, azi vremea de afara s-a instalat în mine, în sufletul meu, cuprinzându-ma pe de-a întregul. 

E ud, e frig și e înnourat. Ma uitam pe geamul taxiului la oamenii de pe strada, toți mohorâți, închirciți de frig și grăbiți.. Mi s-a făcut brusc frig și m-a cuprins o melancolie sumbra. 

 Am părăsit vechea mea locuință și mi-am adus în alta casa bagajul cu speranțe și dorințe, regrete și neîmpliniri.

 Am vrut sa las în urma toate amintirile ce s-au nascut acolo, am vrut sa le las în urma, impregnate în pereții acelei camere ce mi-a fost "acasă" timp de 15 luni. N-am reușit. S-au strecurat la mine în bagaj și n-am știut ca le car după mine pretutindeni.

Am lăsat cheile pe masa și am spus "Adio" la fericirea și tristețea ce reverbera în acea camera. Am pășit pragul casei fără sa mai privesc înapoi.

Noua mea locuință ma face sa ma simt bine, aici amintirile sunt mai putin dureroase, ma face sa ma simt în siguranță, ma face sa ma simt "acasă". 

Astăzi însă vremea de afara a pus stăpânire pe mine și  m-a ținut captiva într-o stare de melancolie profunda. Pisica își toarce liniștită visele în poala mea în timp ce eu contemplu singurătatea străzilor ce mi se întrezăresc de la fereastra.  

Astăzi ți-am simțit lipsa mai mult ca oricând... 

W.H.

Full Release

"You gotta live your life to the fullest.

You can't be afraid to make mistakes."

"My life has turned into a horror show, and all I can do is stand back and watch it play out."

"It doesn't matter how fiercely you love someone. It's not enough.

 The world can be terrifying, and bad things happen that you're powerless to prevent."

"You're not done. You're a work in progress.

 Because you don't know what tomorrow brings. You know, it could be anything. I mean, absolutely anything.

It could be good. It could be bad. But you don't know because you're not done. I mean, you won't know the point of the book until it's written. The book that is your life, is a work in progress. So you, you're unfinished."

" Blood doesn't make family. Love does."

"You can't change what you've done, but you can change who you are and improve your life."

"You are your past. Own it."

(Private Practice)

Today, I miss..

a lot of things and people and places.
First of all, I miss my family and talking to them at least.
Second of all, I miss my home, if I can still call it "my home".. I suppose I kind of forgot what home feels like and where is it.
Thirdly, I miss my job but most of all, I miss the people I met there..
Fourth, I miss school.. it's kind of weird but I miss going to classes, talking to my colleagues.
And the last but not the least, I think I miss myself. It might sound selfish or narcissistic but today I miss the old me..

It's about time to..

Sometimes I wish I had more time. Other times I just wish I could turn back time and do the right thing. Unfortunately there's no room for regrets or steps back. No. It's time to face the facts and accept the consequences.
This time I have another shot to make things work. Or at least try and do my best. Cause in the end I'm left with nothing to lose since I've already lost everything I had.
And there's no time for praying or hope. When reality steps in, takes all the credits.

Non-believer

   I don't believe in happy-endings. Those are for fairy-tales. And fairy-tales are just stories that I stopped believing in. They're just bedtime stories for kids or naive people. And I definitely don't believe in that "Love conquers all" crap. 
   You fall in love and by that I mean you get emotionally attached to someone, you see rainbows and butterflies and you think your life is wonderful and then you start sharing the world your happiness and other shit like that. You claim loud and clear that you found true love and nothing can stop you now. 
I hate those people and their need for sharing their supposed happiness. I hate those shitty quotes about love and hope. And I definitely hate those selling crap articles and states about love and hope and happiness.  They're never true. I always was a romantic person though I never truly admitted. I used to fall for all that romantic shit. But then I faced life. Which is twisted. And I stopped believing. 
   
I am a non-believer. 

Things we said today

''Tell her everything. 
The small details aren't trivial. They actually make the story. 
There's no rush. Take all the time you need. 

Start at the beginning.''

(Grey's Anatomy)

Nesomn

   

Ca orice basm începe cu a fost odata..

   Basmele sunt acele poveşti cu final fericit, dar nu toate poveştile sunt basme. A noastră n-a fost. Nici n-a fost scrisă-n stele, nici n-a avut happy-end. A fost doar o altă poveste. N-am avut parte nici de castele cu prinţi şi prinţese, nici de lupte cu sorţi de izbândă cu zmei sau monştri; poate doar cu monştrii ce sălăşluiau în noi dar am pierdut fiecare bătălie. 

   Am fost doi oameni care s-au întâlnit fie prea devreme, fie prea târziu. Mereu în contratimp. Mereu aflaţi dincoace de DA şi dincolo de NU. 

   Am trudit să construim o ''casă'' care era supusa dărâmării încă de la început. Nimic construit pe minciună nu poate ţine piept timpului. Ignorând semnele de rău augur am continuat să pun cărămidă peste cărămidă. Nu mai era demult a noastră, devenise a mea. Doar un vis. Am încercat să locuiesc în ea dar părea imposibil; m-am lovit de ziduri şi naivă cum sunt, am bătut în ele, sperând să se transforme în uşi. N-am reuşit. Am rămas prizonieră.. până s-a dărâmat peste mine. Am încercat apoi să o reconstruim dar n-a ţinut. Minciunile au lovit în ziduri distrugând tot. 

   Ne-am desparţit drumurile încercând să mergem separat, mai departe; am eşuat. N-am reuşit niciodată să părăsim cu adevărat ruinele a ceea ce am zidit. 

   Pentru că noi nu am plecat.. Noi am rămas aşa, împietriţi, între aici şi acolo, între azi şi mâine, între ceea ce nu e şi nici n-a fost şi ceea ce ar putea fi. 

''Once upon a time…                                                        

 …and they lived happily ever after.''

BULLSHIT!

Thoughts

•  Am renunțat să mai lupt cu monștrii, când am realizat că lupt pentru o cauză pierdută, când am realizat că pierdusem bătălia încă dinainte de a o începe. Nu aveam cum sa câștig, pentru că ceea pentru ce luptam nu îmi aparținuse și nu avea sa îmi aparțină niciodată. Întâi iți învingi proprii monștri apoi, încerci sa lupți cu monștrii ce sălășluiesc în alții.

• Oamenii te tratează în funcție de cum le îngădui să te trateze.

• Fă-ți din timpul care trece și din suferință aliați, nu dușmani.

• Atunci când cineva ține la tine din tot sufletul, ultima încercare va fi mereu penultima. Restul sunt doar scuze.

Anne Lamotte said:

“You will lose someone you can’t live without, and your heart will be badly broken, and the bad news is that you never completely get over the loss of your beloved. But this is also the good news. They live forever in your broken heart that doesn’t seal back up. And you come through. It’s like having a broken leg that never heals perfectly—that still hurts when the weather gets cold, but you learn to dance with the limp.” 

Rewrite

I did it to others and others did it to me...
 
Preluat complet din  http://journalulevei.wordpress.com/2012/12/16/despartire/


 ”Nu vreau să te fac să suferi “. De ce spunem mereu asta înainte să-i smulgem cuiva inima din piept? Mi-ai spus-o şi tu, de parcă dacă iei câteva cuvinte şi le împleteşti frumos după manual, cum au făcut atâţia înaintea ta, o să-mi fie mie mai bine. Nu-mi este. Nu mă încălzeşte cu nimic că îmi spui cuvinte, când eu îţi vorbesc sentimente…mă îngheaţă uşurinţa cu care îmi zici “Adio”. Acum ai inima mea în mâini şi mi-o întinzi…doar atât ţi-a mai rămas de la mine şi nu mai ai nevoie de ea. Nici nu mă uit la tine, n-o vreau! “Ia-o, iţi strig. Sau mai bine dă-i foc…poate aşa m-aş mai încălzi şi eu iarna asta.”
Am mâinile reci, iar mâinile tale nu mai ţin minte de mult atingerea mea. Nici eu nu mai ţin minte cum e să îţi fie cald… Încă mai am însemnată pe mine povestea noastră, dar tu ai şters demult cu uitare amprentele mele de pe trupul tău. Ai intrat sub duş, singur, şi în timp ce vedeai viitorul venind spre tine, cu un burete ştergeai trecutul. Dacă mai rămăseseră câţiva stropi din mine, i-ai şters şi pe aceia atent cu un prosop. Te-ai uitat, apoi, în oglinda mândru de perfecţiunea trupului tău. “Acum e loc pentru poveşti noi!”, ţi-ai zis. Şi cuvintele, unde sunt cuvintele? Ce ai făcut cu ele? Să ştii că mă doare în piept fiecare respiraţie pentru că le-am inhalat eu şi au rămas înăuntrul meu…s-au lipit de plămânii ca şi cum ar fi fost dintotdeauna acolo, iar acum nu mai vor să iasă. Mă doare fiecare pas pe care-l fac pentru că port cu mine povara amintirii tale, iar în loc de inimă am un gol în formă de tine. Buzunarele îmi atârna pline de amărăciune, iar cămaşa mi-e udă de gânduri sub formă de apă sărată, Aş intra şi eu în comedia asta pe care o joci doar de dragul de a împărţi pentru ultima oară aceeaşi scenă cu tine. Aş juca rolul tău şi, privindu-te din spatele unor ochi goi, ţi-aş spune şi eu că “Nu vreau să te fac să suferi”. Dar ştim amândoi că aş minţi…
Te urăsc atât de mult, încât aş vrea să te iubesc până nu o să mai rămână decât amintirea din tine. Tu să nu mai fii tu, tu să fii parte din mine, iar eu parte din tine, să te consum, să te urăsc cu dragoste, să te strâng, să te mângâi, să te rup în două şi să calc în picioare partea din tine care a trezit la viaţa tot ce e mai rău şi mai urât din mine. Vreau să suferi şi tu, să plângi, să te doară, să strigi. Vreau să te mângâi cu o mână, iar cu cealaltă să-mi las urmă în carnea ta, vreau să te rup în bucăţele şi tot eu să te lipesc înapoi în mine. Iubirea şi ura mea pentru tine nu au margini…numai iubirea ta pentru mine e un capitol la care ai pus punctul final.
Ne-am scris răni pe trup, iar apoi ni le-am vindecat unul altuia doar ca să facem loc pentru altele noi. Repetam mereu acelaşi ritual, pagina cu pagina.  Până când, într-o zi, tu nu le-ai mai vindecat pe ale mele… Acum am toată dragostea asta în mine şi nu stiu ce să fac cu ea.
Şi…
N-am văzut nicicând atâta sfârşit…cât ai lăsat în urma ta…când mi-ai întors spatele în semn de “Adio”.

Twisted

Maybe we should just jump.
What if we fall from the bridge and then nobody can catch us?
I don't know, let's just see what happens.
Come with me
Shall we do it together.

2013

A mai trecut un an.. Un an teribil. Din atât de multe multe puncte de vedere. Un an mai mult de pierderi decât de câştig. Totuşi, dacă am învăţat ceva, poate e faptul că greşelile anului trecut nu mai trebuie repetate. Niciuna. 
Nu promit că o să reuşesc dar promit că o să încerc.

La mulţi ani!