11.02

 Long time no see. It's been years now...

Happy b-day to me.

 for you, a song: 

Hey :)

I'd say, long time no see..

But Hey, now.. :)

1312

1 amazing song with 1 amazing story in 2 amazing videos: 

295

I guess I was never good enough...

0306

"Oamenii dispar din viețile noastre pentru totdeauna fără să își ia rămas-bun. Asta e probabil cel mai dramatic aspect al conviețuirii noastre. Rămânem conectați într-un prezent continuu, iar în mintea noastră oamenii dragi sunt și ei acolo. Doar că realitatea e alta.

Realitatea e că fiecare-și urmează drumul fără să se uite înapoi…și atunci când o face, cei pe care-i lasă în urmă sunt poate demult plecați… "

(preluat de pe http://questioare.ro/time-is-like-a-river/)

1901 NH

 “Nimeni nu-mi cunoaște adâncul. 

Dar eu oare am fost până la marginile lui?”

(Victor Hugo)

 Cumva, azi vremea de afara s-a instalat în mine, în sufletul meu, cuprinzându-ma pe de-a întregul. 

E ud, e frig și e înnourat. Ma uitam pe geamul taxiului la oamenii de pe strada, toți mohorâți, închirciți de frig și grăbiți.. Mi s-a făcut brusc frig și m-a cuprins o melancolie sumbra. 

 Am părăsit vechea mea locuință și mi-am adus în alta casa bagajul cu speranțe și dorințe, regrete și neîmpliniri.

 Am vrut sa las în urma toate amintirile ce s-au nascut acolo, am vrut sa le las în urma, impregnate în pereții acelei camere ce mi-a fost "acasă" timp de 15 luni. N-am reușit. S-au strecurat la mine în bagaj și n-am știut ca le car după mine pretutindeni.

Am lăsat cheile pe masa și am spus "Adio" la fericirea și tristețea ce reverbera în acea camera. Am pășit pragul casei fără sa mai privesc înapoi.

Noua mea locuință ma face sa ma simt bine, aici amintirile sunt mai putin dureroase, ma face sa ma simt în siguranță, ma face sa ma simt "acasă". 

Astăzi însă vremea de afara a pus stăpânire pe mine și  m-a ținut captiva într-o stare de melancolie profunda. Pisica își toarce liniștită visele în poala mea în timp ce eu contemplu singurătatea străzilor ce mi se întrezăresc de la fereastra.  

Astăzi ți-am simțit lipsa mai mult ca oricând... 

W.H.

Full Release

"You gotta live your life to the fullest.

You can't be afraid to make mistakes."

"My life has turned into a horror show, and all I can do is stand back and watch it play out."

"It doesn't matter how fiercely you love someone. It's not enough.

 The world can be terrifying, and bad things happen that you're powerless to prevent."

"You're not done. You're a work in progress.

 Because you don't know what tomorrow brings. You know, it could be anything. I mean, absolutely anything.

It could be good. It could be bad. But you don't know because you're not done. I mean, you won't know the point of the book until it's written. The book that is your life, is a work in progress. So you, you're unfinished."

" Blood doesn't make family. Love does."

"You can't change what you've done, but you can change who you are and improve your life."

"You are your past. Own it."

(Private Practice)

It's about time to..

Sometimes I wish I had more time. Other times I just wish I could turn back time and do the right thing. Unfortunately there's no room for regrets or steps back. No. It's time to face the facts and accept the consequences.
This time I have another shot to make things work. Or at least try and do my best. Cause in the end I'm left with nothing to lose since I've already lost everything I had.
And there's no time for praying or hope. When reality steps in, takes all the credits.

Non-believer

   I don't believe in happy-endings. Those are for fairy-tales. And fairy-tales are just stories that I stopped believing in. They're just bedtime stories for kids or naive people. And I definitely don't believe in that "Love conquers all" crap. 
   You fall in love and by that I mean you get emotionally attached to someone, you see rainbows and butterflies and you think your life is wonderful and then you start sharing the world your happiness and other shit like that. You claim loud and clear that you found true love and nothing can stop you now. 
I hate those people and their need for sharing their supposed happiness. I hate those shitty quotes about love and hope. And I definitely hate those selling crap articles and states about love and hope and happiness.  They're never true. I always was a romantic person though I never truly admitted. I used to fall for all that romantic shit. But then I faced life. Which is twisted. And I stopped believing. 
   
I am a non-believer. 

Things we said today

''Tell her everything. 
The small details aren't trivial. They actually make the story. 
There's no rush. Take all the time you need. 

Start at the beginning.''

(Grey's Anatomy)

Nesomn

   

Ca orice basm începe cu a fost odata..

   Basmele sunt acele poveşti cu final fericit, dar nu toate poveştile sunt basme. A noastră n-a fost. Nici n-a fost scrisă-n stele, nici n-a avut happy-end. A fost doar o altă poveste. N-am avut parte nici de castele cu prinţi şi prinţese, nici de lupte cu sorţi de izbândă cu zmei sau monştri; poate doar cu monştrii ce sălăşluiau în noi dar am pierdut fiecare bătălie. 

   Am fost doi oameni care s-au întâlnit fie prea devreme, fie prea târziu. Mereu în contratimp. Mereu aflaţi dincoace de DA şi dincolo de NU. 

   Am trudit să construim o ''casă'' care era supusa dărâmării încă de la început. Nimic construit pe minciună nu poate ţine piept timpului. Ignorând semnele de rău augur am continuat să pun cărămidă peste cărămidă. Nu mai era demult a noastră, devenise a mea. Doar un vis. Am încercat să locuiesc în ea dar părea imposibil; m-am lovit de ziduri şi naivă cum sunt, am bătut în ele, sperând să se transforme în uşi. N-am reuşit. Am rămas prizonieră.. până s-a dărâmat peste mine. Am încercat apoi să o reconstruim dar n-a ţinut. Minciunile au lovit în ziduri distrugând tot. 

   Ne-am desparţit drumurile încercând să mergem separat, mai departe; am eşuat. N-am reuşit niciodată să părăsim cu adevărat ruinele a ceea ce am zidit. 

   Pentru că noi nu am plecat.. Noi am rămas aşa, împietriţi, între aici şi acolo, între azi şi mâine, între ceea ce nu e şi nici n-a fost şi ceea ce ar putea fi. 

''Once upon a time…                                                        

 …and they lived happily ever after.''

BULLSHIT!

Thoughts

•  Am renunțat să mai lupt cu monștrii, când am realizat că lupt pentru o cauză pierdută, când am realizat că pierdusem bătălia încă dinainte de a o începe. Nu aveam cum sa câștig, pentru că ceea pentru ce luptam nu îmi aparținuse și nu avea sa îmi aparțină niciodată. Întâi iți învingi proprii monștri apoi, încerci sa lupți cu monștrii ce sălășluiesc în alții.

• Oamenii te tratează în funcție de cum le îngădui să te trateze.

• Fă-ți din timpul care trece și din suferință aliați, nu dușmani.

• Atunci când cineva ține la tine din tot sufletul, ultima încercare va fi mereu penultima. Restul sunt doar scuze.

Anne Lamotte said:

“You will lose someone you can’t live without, and your heart will be badly broken, and the bad news is that you never completely get over the loss of your beloved. But this is also the good news. They live forever in your broken heart that doesn’t seal back up. And you come through. It’s like having a broken leg that never heals perfectly—that still hurts when the weather gets cold, but you learn to dance with the limp.” 

Русские горы

"Azi am trecut prin faţa unui parc de distracţii. [...] M-am oprit mult timp în faţa montagne-russe-ului: am văzut că majoritatea persoanelor intrau acolo în căutarea senzaţiilor tari, dar cînd începea să funcţioneze, mureau de frică şi cereau oprirea cărucioarelor. Atunci ce vor?  Dacă aleg aventura, n-ar trebui să fie pregătite ca să meargă pînă la capăt? Sau cred c-ar fi mai inteligent să nu treacă prin atîtea urcuşuri şi coborîşuri şi să stea tot timpul într-un carusel, învîrtindu-se în acelaşi loc? [...] Montagne-russe-ul e viaţa mea, viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit cînd nu reuşeşti să o faci. [...] Dacă aş fi adormit şi m-aş fi trezit brusc într-un montagne-russe, oare ce aş simţi? Bun, prima senzaţie ar fi că sînt  prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-acolo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sînt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decît exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cît ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie."

Paulo Coelho - 11 minute

 

neRĂBDARE.

Ok. Pași mici am zis. Pași mici am făcut.. 
Întrebarea e, până când? Poți oare sa-ți trăiești viata făcând doar pași mici? Doar în pași mici... oare nu cumva la un moment dat trece viata pe lângă tine? Oare nu te trezești spectator la propriul film? Filmul vieții tale...Nu zic, pașii mici sunt buni.. dar uneori mai ai nevoie și de salturi..sa mărești ritmul, ca atunci când dansezi. Urmărești tempo-ul piesei și te lași condus. 
Si adevarat e ca și o casa se construiește treptat. Cărămidă cu cărămidă. Totuși odată ce ai început-o, odată ce ai fundația totul ar trebui sa devină mai ușor nu? Adică, da, te mai împotmolești pe la colțuri dar e normal.. nu? Totuși, mă întreb, când e bine renunți la pașii mici? Ne lăsăm conduși de dans sau ne stabilim noi ritmul? Pentru ca, vezi tu, uneori e nevoie sa iei decizii, trebuie sa iei decizii, ca te forțează împrejurările și nu mai poți amâna. Nu poți amâna la nesfârșit. Inevitabilul se va produce. Dar rămâne în puterea ta sa faci ca lucrurile sa îți fie favorabile în final. Din nefericire, atât pentru ceilalți dar mai ales pentru mine, nu am fost niciodată o fire răbdătoare. Si asta mi-a adus mai mult prejudiciu decât câștig. Dar nerăbdarea e firea mea de copil. Poate se va astâmpăra cu vârsta..
În final, se spune ca lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă. Bine bine.. dar până când?

Aici e un scurt-metraj superb, care m-a emoționat..

Iar aici e piesa din video, superba și ea.

Călătoare.

N-am mai postat de mult mult mult timp. Rușine mie. Rușine mie ca niciodată nu reușesc sa duc ceva la capăt. Dar trăiesc cu speranța ca toate astea o sa se schimbe. Dacă nu azi, poate mâine. 

Mă gândeam ieri seară, în timp ce aşteptam să se coacă plăcinta din cuptor, că dacă aș avea ocazia aș pleca. Nu știu unde. Undeva departe dar nu neapărat pentru un nou început ci mai mult de dragul călătoriei. De dor de ducă. Călătorului îi stă bine cu drumul. Cel puțin așa se spune. Şi, gândind aşa, am realizat că dacă ar fi să plec nu ar fi nimic care să mă împiedice, nu ar fi nimic care să mă reţină aici. Ceea ce pe cât de adevărat e, pe atât de trist. 

Cei câţiva oameni la care ţin cu adevărat şi poate pentru care m-aş gândi, să rămân, sunt cei care m-ar sfătui  cel mai abitir să plec.. Deci nu mă împiedică aparent nimic. Poate doar lipsa de voinţă de care am suferit aparent întotdeauna. Nu mă leagă nimic de oraşul ăsta care mi-a adus numai dezamăgiri. Nu mai am pe nimeni drag aici pentru care să rămân. Dacă s-ar ivi ocazia, deşi aş putea şi eu să o caut dar nu vreau încă, aş pleca chiar de mâine. Mi-aş strânge lucrurile toate într-un geamantan şi nu m-aş mai uita înapoi. Iubesc călătoriile, drumul, oamenii noi pe care-i întâlneşti, locurile noi. 

Şi iubesc schimbările. Şi paradoxal, pe cât de mult le iubesc pe atât de mult le urăsc. În ultima vreme, simt tot mai mult nevoia de a face schimbări. De mult timp voiam să mă tund, să aduc o schimbare părului meu şi aseară am făcut pasul. Nu e mare schimbarea...doar vreo 10 cm şi puţină filare. Dar e un pas. Pas mic. Mă bucur să realizez în final că schimbările majore fac mai mult rău decât bine. Schimbările, făcute cu paşi mici, sunt mai mult decât binevenite şi provoacă mai puţine daune. 

Uneori îmi vine să o iau la fugă.. de fapt nu doar uneori ci mai bine zis de fiecare dată când întâmpin greutăţi. Şi fug, fug, fug până mă lovesc brutal de ele şi nu mai am unde să fug căci sunt prinsă-n laţ şi trebuie să le înfrunt. Din cauza asta am ajuns mereu în situaţii dificile. Mai bine zis, m-am pus singura în situaţii dificile.. Dar e timpul să cresc mare şi să învăţ să le înfrunt de la început, cu paşi mici, înainte să mă înfrunte ele pe mine.

Aşa că astăzi e despre schimbări în paşi mici. Şi planuri..mărunte, că-s mai realizabile. 

Între timp, iau mâtzu în braţe, savurăm o cană mare de ceai şi aşteptăm zăpada, că aşa am auzit la meteo, că ar veni diseară. 

Mâine e o nouă zi... cu planuri, schimbări şi, sper eu, zăpada.

Will you..?

Will you remember after years the reason you loved me?

Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Ion Minulescu

Negru.

 Am fost întrebată nu de mult,care este culoarea mea preferată şi instinctiv am răspuns NEGRU.Văzând că am răspuns astfel fără măcar să clipesc,m-a întrebat de ce...

De ce?
Pentru că ascunde ceea ce nu vrei să vadă alţii.Ascunde urâciunea unui trup diform şi în acelaşi timp poate contura liniile frumoase ale unui trup perfect.
Pentru că poate însemna atât strălucire cât şi fad.
Pentru că pune în evidenţă celelalte culori fără a se umbri pe sine.
Pentru că e vechi dar mereu nou.
Pentru că inseamnă frumuseţea nopţii luminată de aştri.
Pentru că e moarte şi tristeţe.
Pentru că e elegantă şi rafinament.
Pentru că poate reprezenta şi binele şi răul, şi divinitatea şi demonul.
Pentru că este ambivalent.
Pentru că e la fel ca mine.