Se afișează postările cu eticheta intrebari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intrebari. Afișați toate postările

marți, 18 decembrie 2012

neRĂBDARE.

Ok. Pași mici am zis. Pași mici am făcut.. 
Întrebarea e, până când? Poți oare sa-ți trăiești viata făcând doar pași mici? Doar în pași mici... oare nu cumva la un moment dat trece viata pe lângă tine? Oare nu te trezești spectator la propriul film? Filmul vieții tale...Nu zic, pașii mici sunt buni.. dar uneori mai ai nevoie și de salturi..sa mărești ritmul, ca atunci când dansezi. Urmărești tempo-ul piesei și te lași condus. 
Si adevarat e ca și o casa se construiește treptat. Cărămidă cu cărămidă. Totuși odată ce ai început-o, odată ce ai fundația totul ar trebui sa devină mai ușor nu? Adică, da, te mai împotmolești pe la colțuri dar e normal.. nu? Totuși, mă întreb, când e bine renunți la pașii mici? Ne lăsăm conduși de dans sau ne stabilim noi ritmul? Pentru ca, vezi tu, uneori e nevoie sa iei decizii, trebuie sa iei decizii, ca te forțează împrejurările și nu mai poți amâna. Nu poți amâna la nesfârșit. Inevitabilul se va produce. Dar rămâne în puterea ta sa faci ca lucrurile sa îți fie favorabile în final. Din nefericire, atât pentru ceilalți dar mai ales pentru mine, nu am fost niciodată o fire răbdătoare. Si asta mi-a adus mai mult prejudiciu decât câștig. Dar nerăbdarea e firea mea de copil. Poate se va astâmpăra cu vârsta..
În final, se spune ca lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă. Bine bine.. dar până când?

Aici e un scurt-metraj superb, care m-a emoționat..



Iar aici e piesa din video, superba și ea.

duminică, 2 decembrie 2012

Călătoare.

N-am mai postat de mult mult mult timp. Rușine mie. Rușine mie ca niciodată nu reușesc sa duc ceva la capăt. Dar trăiesc cu speranța ca toate astea o sa se schimbe. Dacă nu azi, poate mâine. 

Mă gândeam ieri seară, în timp ce aşteptam să se coacă plăcinta din cuptor, că dacă aș avea ocazia aș pleca. Nu știu unde. Undeva departe dar nu neapărat pentru un nou început ci mai mult de dragul călătoriei. De dor de ducă. Călătorului îi stă bine cu drumul. Cel puțin așa se spune. Şi, gândind aşa, am realizat că dacă ar fi să plec nu ar fi nimic care să mă împiedice, nu ar fi nimic care să mă reţină aici. Ceea ce pe cât de adevărat e, pe atât de trist. 
Cei câţiva oameni la care ţin cu adevărat şi poate pentru care m-aş gândi, să rămân, sunt cei care m-ar sfătui  cel mai abitir să plec.. Deci nu mă împiedică aparent nimic. Poate doar lipsa de voinţă de care am suferit aparent întotdeauna. Nu mă leagă nimic de oraşul ăsta care mi-a adus numai dezamăgiri. Nu mai am pe nimeni drag aici pentru care să rămân. Dacă s-ar ivi ocazia, deşi aş putea şi eu să o caut dar nu vreau încă, aş pleca chiar de mâine. Mi-aş strânge lucrurile toate într-un geamantan şi nu m-aş mai uita înapoi. Iubesc călătoriile, drumul, oamenii noi pe care-i întâlneşti, locurile noi. 
Şi iubesc schimbările. Şi paradoxal, pe cât de mult le iubesc pe atât de mult le urăsc. În ultima vreme, simt tot mai mult nevoia de a face schimbări. De mult timp voiam să mă tund, să aduc o schimbare părului meu şi aseară am făcut pasul. Nu e mare schimbarea...doar vreo 10 cm şi puţină filare. Dar e un pas. Pas mic. Mă bucur să realizez în final că schimbările majore fac mai mult rău decât bine. Schimbările, făcute cu paşi mici, sunt mai mult decât binevenite şi provoacă mai puţine daune. 
Uneori îmi vine să o iau la fugă.. de fapt nu doar uneori ci mai bine zis de fiecare dată când întâmpin greutăţi. Şi fug, fug, fug până mă lovesc brutal de ele şi nu mai am unde să fug căci sunt prinsă-n laţ şi trebuie să le înfrunt. Din cauza asta am ajuns mereu în situaţii dificile. Mai bine zis, m-am pus singura în situaţii dificile.. Dar e timpul să cresc mare şi să învăţ să le înfrunt de la început, cu paşi mici, înainte să mă înfrunte ele pe mine.
Aşa că astăzi e despre schimbări în paşi mici. Şi planuri..mărunte, că-s mai realizabile. 
Între timp, iau mâtzu în braţe, savurăm o cană mare de ceai şi aşteptăm zăpada, că aşa am auzit la meteo, că ar veni diseară. 
Mâine e o nouă zi... cu planuri, schimbări şi, sper eu, zăpada.


sâmbătă, 23 iulie 2011

Negru.

 Am fost întrebată nu de mult,care este culoarea mea preferată şi instinctiv am răspuns NEGRU.Văzând că am răspuns astfel fără măcar să clipesc,m-a întrebat de ce...
De ce?
Pentru că ascunde ceea ce nu vrei să vadă alţii.Ascunde urâciunea unui trup diform şi în acelaşi timp poate contura liniile frumoase ale unui trup perfect.
Pentru că poate însemna atât strălucire cât şi fad.
Pentru că pune în evidenţă celelalte culori fără a se umbri pe sine.
Pentru că e vechi dar mereu nou.
Pentru că inseamnă frumuseţea nopţii luminată de aştri.
Pentru că e moarte şi tristeţe.
Pentru că e elegantă şi rafinament.
Pentru că poate reprezenta şi binele şi răul, şi divinitatea şi demonul.
Pentru că este ambivalent.
Pentru că e la fel ca mine.

marți, 23 noiembrie 2010

N-ai vrea?

am luat timpul petrecut impreuna si l-am pus intr-o clepsidra..
si s-a scurs intr-o clipire de pleoapa...
si-atunci am realizat ce putin ne-am iubit..
ca ne-am imbatat cu apa
in loc de iubire si
ne-am umplut timpul cu nimicuri mici.
n-ai vrea sa plecam de aici?
n-ai vrea s-o luam din loc
si sa mergem undeva departe
unde nu ne cunoaste nimeni?
n-ai vrea poate sa ploua afara
iar noi sa impartim aceeasi umbrela?
n-ai vrea poate sa fie mereu novembre
urmat de luna noastra-decemvre
si-apoi timpul sa se opreasca in loc?
n-ai vrea sa ninga pentru totdeauna
si sa ne ingroape in zapada 
ca sa nu-mi mai dai drumul niciodata din bratele tale?
n-ai vrea sa nu mai pleci niciodata?
n-ai vrea sa ne impletim trupurile
intr-o imbratisare muta 
pentru totdeauna?
n-ai vrea sa ai totul macar pentru o secunda?

luni, 22 februarie 2010

Scrisoare(va urma)



Iti scriu acum aceasta scrisoare ascultand aceeasi muzica clasica care ne-a unit din prima clipa in care ni s-au intalnit privirile.Iti mai aduci aminte acele momente in care iti citeam in ochi iubirea si dorinta si le vedeam luptandu-se si niciodata nu apucam sa vad finalul pentru ca aveam parte de acelasi sfarsit tu plecand si eu intorcandu-ti spatele pentru a merge mai departe?

Eu n-am mers mai departe........dar tu ?

miercuri, 27 ianuarie 2010

Intrebari fara raspuns


De vorba cu un prieten....


"Mi-ar place sa fiu intr-un loc unde nimeni nu ma cunoaste
 si sa pot face tot ceea ce-mi trece prin cap"

" Uneori mi-ar place sa fi trait intr-o alta epoca
 Nu e nici o problema, oricum esti in alta epoca 

Desi nu stiu daca as fi rezistat intr-o alta epoca
 Atat timp cat stai in romania, am putea sa ne dam ceasul inapoi cu 50 de ani, cam acolo suntem"

" Cateodata ma gandesc cat de bine ne fac noua relatiile astea?
 Poate asa reusesti sa cunosti cu adevarat tipurile de oameni
 Da...dar asta nu duce oare la o spaima de oameni?
 Nu ajungi sa te temi de ei cand vezi de ce sunt capabili?
 Nu ajungi sa realizezi ca nu cunosti un om decat atunci cand practic nu-l mai intereseaza nimic de tine?Nu atunci ii vezi adevarata valoare si fata? 

Cand oamenii isi pierd interesul nu te arunca la gunoi?"
 

"Visam sa schimbam lumea desi stim ca nu putem face nimic in privinta asta....De ce oamenilor le este frica de o masa mica de oameni cand ei sunt o armata?E chiar atat de mare instinctul asta de turma? 
E foarte mare ,asta e problema
 Oamenii se lasa condusi de incapabili  si nu realizeaza ca ei sunt majoritatea,ca majoritatea ar trebui sa decida"

" Razboaiele sunt conduse de un singur om...un singur conducator
 De ce oare oamenii nu se opun lui?Ce ar putea face un singur om impotriva unui intreg popor?"

 De unde atata teama?

miercuri, 20 ianuarie 2010

Zi norocoasa


Mda..se pare ca am racit putin caci ma doare capul si nu e de la foame.Astazi a fost o zi buna care a inceput prost..De ce spun ca a inceput prost?Pai poate pentru ca m-am trezit de la ora 05:03 si m-am foit pana pe la ora 06:45 dupa care am zis ca mai stau in pat 5 minute si am adormit si m-am trezit la 8 fara 20.Bineinteles ca eram cu ochii carpiti de somn si ca nici nu stiam ce se intampla cu mine si am inceput sa ma imbrac in graba.Din cauza zapeziii si a frigului de peste noapte a inghetat poarta asa ca sora mea nu a putut sa o deschida si m-a chemat pe mine care m-am chinuit 5 minute sa o deschid si mi-au inghetat mainile.Mi-am luat paltonul,cizmele,geanta si banii de pe masa si nu in ultimul rand umbrela.Am iesit pe usa,am facut un pas,mi-am deschis umbrela dupa care s-a produs inevitabilul..am cazut pe scarile din fata casei si m-am lovit destul de rau la spate(care apropos si acum ma mai doare!).Am cazut din cauza zapezii de pe scari care pe ciment combinat cu bucati de marmura este egal cu ghetus.Bineinteles ca am intarziat si la ora de spaniola.Dar probabil ca a meritat cazatura caci m-am invoit de la ultimele doua ore si am fost si am dat sala pentru examenul de condus si am luat-o.Asta numesc eu FERICIRE.Cand in sfarsit realizezi ceva.Ma rog fericirea s-a mai diminuat odata ce am ajuns acasa si la un moment dat s-a transformat in lacrimi care s-au uscat rapid caci draga de Laura reuseste mereu sa ma inveseleasca.Cu ZAMBETUL revenit pe buze am inceput tema la romana si exercitiile la mate la care inca mai lucrez.
Acuma intrebarea mea este urmatoarea..Cazatura de astazi a fost a treia pe iarna asta care inca nu s-a terminat..A mai fost una de ziua Iuliei cand mi-am julit genunchiul si una in primele zile de ninsoare din aceasta iarna adica pe la jumatatea lui decembrie in vacanta..Oare de cate ori o sa mai cad pana la sfarsitul iernii???

marți, 19 ianuarie 2010

NINGE..


Acum cateva minute am iesit afara prin curte sa iau putin aer si sa fac o mica plimbare in jurul casei,sa ma bucur de ninsoare si sa-mi limpezesc gandurile.Trebuie sa recunosc ca ninsoarea asta monotona imi da o stare de bine si ador mirosul zapezii si al aerului de afara atunci cand ninge.Parca nu miroase doar a curat ci pluteste si te invaluie un miros specific de iarna care nu poate fi redat in cuvinte si nici imitat in parfumul ieftin al detergentilor de rufe gen -snow- sau alte "minuni" .
Adevarul este ca desi toate anotimpurile imi sunt pe plac totusi iarna ocupa un loc mai special.Si nu stiu daca asta se datoreaza zapezii sau sarbatorilor sau cadourilor..dar un lucru e cert : imi place.
Poate ca acum cineva o sa zica ca sunt egoista dar eu de ziua mea vreau sa ninga.Macar cativa fulgi care sa acopere aleea de piatra...si copacii sa fie poleiti cu alb pe crengi.Poate ca deja suna a basm.. si mai rar vezi ninsori in februarie..Dar cred ca acesta ar fi cadoul ideal.Pentru prima data  nu vreau nimic de ziua mea decat niste fulgi de zapada si..o cana de vin rosu fiert cu piper,vanilie si scortisoara.
Nu cer prea mult,nu?