295

I guess I was never good enough...

Faith, trust, love

Am făcut multe alegeri greșite pana acum. Si m-au costat aproape totul. Din cauza lor am pierdut multe lucruri importante în viata mea. Dar, privind partea plina a paharului, deciziile astea proaste și consecințele lor ma ajuta sa ma maturizez, sa aflu cine sunt cu adevarat și ce vreau sa realizez, care îmi este scopul. Ma ajuta sa conștientizez care sunt persoanele importante din viata mea. Si ei sunt cei care indiferent de câte greșeli am făcut și continui sa fac, sunt alături de mine în continuare și au încredere în mine. Chiar dacă ma mustra cu fiecare ocazie, sunt lângă mine și ma susțin  Ei sunt cei cărora le pasa cu adevarat de mine. Chiar dacă nu o spun. Ei sunt cei care rămân lângă mine chiar dacă le spun sa plece. Pentru ca le pasa. Ei nu o iau la fuga pentru ca e prea greu, pentru ca sunt complicata, pentru ca le complic și lor viata sau pentru ca le e frica. Si nu e nevoie sa-mi spună lucruri mari sau încurajatoare pentru ca simpla lor prezenta acolo lângă mine, pas cu pas, îmi demonstrează ca țin la mine și au încredere în mine. Asta ma ajuta sa merg mai departe. Si le mulțumesc.

Rewrite II

"   - Tu nu știi să fii fericită, îmi spunea mereu. Cu greu mă abțin să nu izbucnesc într-un râs isteric numai când te aud că asta îți dorești  pentru că – ascultă aici la mine – tu n-o să fii fericită niciodată, fericirea nu e pentru tine așa cum nici apa nu e pentru deșert  că dacă ar ploua într-o zi s-ar duce dracu’ toate uscăciunea aia care îl definește atât de bine. De fapt, cred că asta ar fi cea mai mare tragedie care ți s-ar putea întâmpla vreodată: să fii fericită, că atunci ți s-ar anula întreaga ființă  ți ai vedea sfărâmate toate principiile și axiomele pe care ți-ai clădit existența până acum, n-ai mai ști încotro s-o apuci. Ție iți place freamătul, zbuciumul interior, nemulțumirea  tristețea e felul tău de a fi, asta te definește pe tine la fel cum albul definește iarnă, așa cum atunci când vezi albastru te gândești la mine. Crezi că ți-ar mai rămâne ceva dacă fericirea ți-ar fura toate astea? Dacă Doamne ferește  mi-a spus râzând, te-ai trezi într-o zi și ai fi fericită, atunci n-ai mai fi tu, ar muri o parte din tine, parcă te și văd plângând în genunchi ca în fața unui mormânt pentru că ești fericită și nu vrei să fii, pentru că fericirea îți va fi ucis sufletul… Ah, ce comedie neagră mi-ar fi dat să văd ochilor! Da, ar fi un blestem pentru tine să întâlnești fericirea, că fără tristețe n-ai mai avea despre ce scrie.

         Se uita atent la mine și mă uitam și eu la el cu ochi mari, abținându mă să îi dau dreptate. Știam că are, mă gândisem și eu la asta în repetate rânduri, dar conversațiile dintre noi erau mereu așa  ca un duel în cuvinte, ne plăcea să vedem care poate să lovească mai categoric și mai neașteptat  care putea să-l pună pe celălalt la zid și să-l lase mut, fără replică. Știam că are dreptate, dar am continuat, cu un ton prea puțin afectat de ceea ce auzisem:

         - Carevasăzică fericirea nu e pentru mine, i-am spus chicotind. Dragul meu, știm amândoi prea bine că fericirea despre care vorbești tu e pentru oameni limitați  pentru cei care se mulțumesc cu puținul care le e dat și nici măcar nu îndrăznesc să aspire la mai mult, e pentru cei cărora le este de ajuns un răsărit de soare, o floare, un zâmbet, chiar și un compliment fie el cât de neînsemnat. Nu mă înțelege greșit, știi că și mie-mi plac prostiile astea siropoase, numai că nu mă fac fericită, pentru mine sunt niște simple bucurii. Poți să înțelegi  n-am ajuns niciodată la fericire, m-am împotmolit întotdeauna în bucurii. Dar refuz să cred că nu se poate mai mult de atât și de asta încă mai caut, sunt convinsă că într-o zi cu soare o să fiu și eu fericită, numai că fericirea despre care îmi vorbești tu este una comună, accesibilă oricui. Adică poți să o iei s-o ambalezi frumos cu funda și legat la ochi să o faci cadou oricărui individ de pe stradă; o să îți mulțumească și îi va fi de ajuns, pentru că oamenii în general se mulțumesc cu aceleași lucruri, majoritatea sunt la fel, oricât de diferiți s-ar crede ei. Asta e ceea ce nu înțelegi tu, că eu nu sunt la fel ca restul. De fapt înțelegi  tocmai de asta încă mai stai lângă mine, numai că ești bărbat și ți-e greu să accepți că mie nu îmi ești de ajuns numai tu, nu îmi e de ajuns fericirea comună, pe mine nu mă mulțumește puținul vostru…

         Parcă vedeam cum cuvintele mele tăiau în el ca un cuțit în carne vie și deja mă simțeam în avantaj prin simplul fapt că reușisem să îi ating coarda sensibilă, știam că de acum lupta e ca și câștigată. Îi spusesem unui bărbat că nu îi este de ajuns femeii iubite, cum aş fi putut să-l lovesc mai rău de atât?

         - Asta e problema, că ție niciodată nu îți e de ajuns, mi-a spus, citindu-i în glas un amalgam de amărăciune și satisfacție că ajunsesem în sfârșit la un consens: vina era a mea, recunoscusem că mie nu îmi era de ajuns. Dacă ai mult, a continuat el, vrei și mai mult, dacă ești aici, vrei să fii dincolo, dacă e iarnă, vrei să fie vară, dacă e azi, tu vrei să fie mâine, pe tine nimic nu te mulțumește  Tu tânjești mereu după alte locuri, după alte povești  după alți oameni, nu ești nici aici, nici acolo, dar ești peste tot, mereu pe fugă ca un turist vii și pleci din viața mea… Știi ce e tragic? Că te simt a mea numai când nu ești aici, tu mă iubești numai când nu sunt lângă tine, dar când te întorci parcă nu mă suporți în preajma ta, te văd că vrei să pleci, că nu ai stare. Oare tu nu știi că mă doare să nu îți fiu suficient, că mă roade să văd cum îmi este peste puteri să te țin pe loc? Normal că știi  ai știut tot timpul, dar nu îți pasă, iubirea mea nu se împacă cu libertatea ta, nu dai doi bani pe durerea mea, iar fericirea te sperie pentru că te-ar ține în loc… Mă uit cu admirație și groază la tine cum îți place să fii frântă în bucăți doar pentru că ai o satisfacție bolnavă în a te reconstrui la loc parte cu parte, cu entuziasm, ca să-ți îndeplinești curiozitatea de a vedea ce iese… și niciodată nu iese la fel, de fiecare dată când te întorci la mine ești alta… în definitiv, fericirea nu te-ar putea mulțumi vreodată, e prea comună pentru tine.

       - Dragul meu, dă-ți seama că ești și tu ca mine, îți place să suferi, ești mutilat emoțional  de aia te-am și ales… Şi nici n-ai putea fi altfel, de mă aștepți de fiecare dată să vin știind că după câteva clipe de fericire o să te las în urmă cu infinit mai multă durere. Îți place și ție să plec și să iau cu mine bucăți din tine. Altul în locul tău ar fugi văzând tu ochii, în timp ce tu rămâi aici fără ca măcar să te clintești din loc. Da, fericirea m-ar face nefericită, dar și tu ești la fel de absurd ca mine… înțelegi acum? "

(Articol preluat de pe http://journalulevei.wordpress.com )

1901 NH

 “Nimeni nu-mi cunoaște adâncul. 

Dar eu oare am fost până la marginile lui?”

(Victor Hugo)

 Cumva, azi vremea de afara s-a instalat în mine, în sufletul meu, cuprinzându-ma pe de-a întregul. 

E ud, e frig și e înnourat. Ma uitam pe geamul taxiului la oamenii de pe strada, toți mohorâți, închirciți de frig și grăbiți.. Mi s-a făcut brusc frig și m-a cuprins o melancolie sumbra. 

 Am părăsit vechea mea locuință și mi-am adus în alta casa bagajul cu speranțe și dorințe, regrete și neîmpliniri.

 Am vrut sa las în urma toate amintirile ce s-au nascut acolo, am vrut sa le las în urma, impregnate în pereții acelei camere ce mi-a fost "acasă" timp de 15 luni. N-am reușit. S-au strecurat la mine în bagaj și n-am știut ca le car după mine pretutindeni.

Am lăsat cheile pe masa și am spus "Adio" la fericirea și tristețea ce reverbera în acea camera. Am pășit pragul casei fără sa mai privesc înapoi.

Noua mea locuință ma face sa ma simt bine, aici amintirile sunt mai putin dureroase, ma face sa ma simt în siguranță, ma face sa ma simt "acasă". 

Astăzi însă vremea de afara a pus stăpânire pe mine și  m-a ținut captiva într-o stare de melancolie profunda. Pisica își toarce liniștită visele în poala mea în timp ce eu contemplu singurătatea străzilor ce mi se întrezăresc de la fereastra.  

Astăzi ți-am simțit lipsa mai mult ca oricând... 

It's about time to..

Sometimes I wish I had more time. Other times I just wish I could turn back time and do the right thing. Unfortunately there's no room for regrets or steps back. No. It's time to face the facts and accept the consequences.
This time I have another shot to make things work. Or at least try and do my best. Cause in the end I'm left with nothing to lose since I've already lost everything I had.
And there's no time for praying or hope. When reality steps in, takes all the credits.

Nesomn

   

Thoughts

•  Am renunțat să mai lupt cu monștrii, când am realizat că lupt pentru o cauză pierdută, când am realizat că pierdusem bătălia încă dinainte de a o începe. Nu aveam cum sa câștig, pentru că ceea pentru ce luptam nu îmi aparținuse și nu avea sa îmi aparțină niciodată. Întâi iți învingi proprii monștri apoi, încerci sa lupți cu monștrii ce sălășluiesc în alții.

• Oamenii te tratează în funcție de cum le îngădui să te trateze.

• Fă-ți din timpul care trece și din suferință aliați, nu dușmani.

• Atunci când cineva ține la tine din tot sufletul, ultima încercare va fi mereu penultima. Restul sunt doar scuze.

Anne Lamotte said:

“You will lose someone you can’t live without, and your heart will be badly broken, and the bad news is that you never completely get over the loss of your beloved. But this is also the good news. They live forever in your broken heart that doesn’t seal back up. And you come through. It’s like having a broken leg that never heals perfectly—that still hurts when the weather gets cold, but you learn to dance with the limp.”