I did it to others and others did it to me...
Preluat complet din http://journalulevei.wordpress.com/2012/12/16/despartire/
”Nu vreau să te fac să suferi “. De ce spunem mereu asta înainte
să-i smulgem cuiva inima din piept? Mi-ai spus-o şi tu, de parcă dacă
iei câteva cuvinte şi le împleteşti frumos după manual, cum au făcut
atâţia înaintea ta, o să-mi fie mie mai bine. Nu-mi este. Nu mă
încălzeşte cu nimic că îmi spui cuvinte, când eu îţi vorbesc
sentimente…mă îngheaţă uşurinţa cu care îmi zici “Adio”. Acum ai inima
mea în mâini şi mi-o întinzi…doar atât ţi-a mai rămas de la mine şi nu
mai ai nevoie de ea. Nici nu mă uit la tine, n-o vreau! “Ia-o, iţi
strig. Sau mai bine dă-i foc…poate aşa m-aş mai încălzi şi eu iarna
asta.”
Am mâinile reci, iar mâinile tale nu mai ţin minte de mult atingerea
mea. Nici eu nu mai ţin minte cum e să îţi fie cald… Încă mai am
însemnată pe mine povestea noastră, dar tu ai şters demult cu uitare
amprentele mele de pe trupul tău. Ai intrat sub duş, singur, şi în timp
ce vedeai viitorul venind spre tine, cu un burete ştergeai trecutul.
Dacă mai rămăseseră câţiva stropi din mine, i-ai şters şi pe aceia atent
cu un prosop. Te-ai uitat, apoi, în oglinda mândru de perfecţiunea
trupului tău. “Acum e loc pentru poveşti noi!”, ţi-ai zis. Şi cuvintele,
unde sunt cuvintele? Ce ai făcut cu ele? Să ştii că mă doare în piept
fiecare respiraţie pentru că le-am inhalat eu şi au rămas înăuntrul
meu…s-au lipit de plămânii ca şi cum ar fi fost dintotdeauna acolo, iar
acum nu mai vor să iasă. Mă doare fiecare pas pe care-l fac pentru că
port cu mine povara amintirii tale, iar în loc de inimă am un gol în
formă de tine. Buzunarele îmi atârna pline de amărăciune, iar cămaşa
mi-e udă de gânduri sub formă de apă sărată, Aş intra şi eu în comedia
asta pe care o joci doar de dragul de a împărţi pentru ultima oară
aceeaşi scenă cu tine. Aş juca rolul tău şi, privindu-te din spatele
unor ochi goi, ţi-aş spune şi eu că “Nu vreau să te fac să suferi”. Dar
ştim amândoi că aş minţi…
Te urăsc atât de mult, încât aş vrea să te iubesc până nu o să mai
rămână decât amintirea din tine. Tu să nu mai fii tu, tu să fii parte
din mine, iar eu parte din tine, să te consum, să te urăsc cu dragoste,
să te strâng, să te mângâi, să te rup în două şi să calc în picioare
partea din tine care a trezit la viaţa tot ce e mai rău şi mai urât din
mine. Vreau să suferi şi tu, să plângi, să te doară, să strigi. Vreau să
te mângâi cu o mână, iar cu cealaltă să-mi las urmă în carnea ta, vreau
să te rup în bucăţele şi tot eu să te lipesc înapoi în mine. Iubirea şi
ura mea pentru tine nu au margini…numai iubirea ta pentru mine e un
capitol la care ai pus punctul final.
Ne-am scris răni pe trup, iar apoi ni le-am vindecat unul altuia doar
ca să facem loc pentru altele noi. Repetam mereu acelaşi ritual, pagina
cu pagina. Până când, într-o zi, tu nu le-ai mai vindecat pe ale mele…
Acum am toată dragostea asta în mine şi nu stiu ce să fac cu ea.
Şi…
N-am văzut nicicând atâta sfârşit…cât ai lăsat în urma ta…când mi-ai întors spatele în semn de “Adio”.
luni, 7 ianuarie 2013
miercuri, 2 ianuarie 2013
Twisted
Maybe we should just jump.
What if we fall from the bridge and then nobody can catch us?
I don't know, let's just see what happens.
Come with me
Shall we do it together.
What if we fall from the bridge and then nobody can catch us?
I don't know, let's just see what happens.
Come with me
Shall we do it together.
marți, 1 ianuarie 2013
2013
A mai trecut un an.. Un an teribil. Din atât de multe multe puncte de vedere. Un an mai mult de pierderi decât de câştig. Totuşi, dacă am învăţat ceva, poate e faptul că greşelile anului trecut nu mai trebuie repetate. Niciuna.
Nu promit că o să reuşesc dar promit că o să încerc.
La mulţi ani!
Nu promit că o să reuşesc dar promit că o să încerc.
La mulţi ani!
vineri, 21 decembrie 2012
Русские горы
"Azi am trecut prin faţa unui parc de distracţii. [...] M-am oprit mult timp în faţa montagne-russe-ului: am văzut că majoritatea persoanelor intrau acolo în căutarea senzaţiilor tari, dar cînd începea să funcţioneze, mureau de frică şi cereau oprirea cărucioarelor. Atunci ce vor? Dacă aleg aventura, n-ar trebui să fie pregătite ca să meargă pînă la capăt? Sau cred c-ar fi mai inteligent să nu treacă prin atîtea urcuşuri şi coborîşuri şi să stea tot timpul într-un carusel, învîrtindu-se în acelaşi loc? [...] Montagne-russe-ul e viaţa mea, viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit cînd nu reuşeşti să o faci. [...] Dacă aş fi adormit şi m-aş fi trezit brusc într-un montagne-russe, oare ce aş simţi? Bun, prima senzaţie ar fi că sînt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-acolo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sînt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decît exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cît ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie."
Paulo Coelho - 11 minute
marți, 18 decembrie 2012
neRĂBDARE.
Ok. Pași mici am zis. Pași mici am făcut..
Întrebarea e, până când? Poți oare sa-ți trăiești viata făcând doar pași mici? Doar în pași mici... oare nu cumva la un moment dat trece viata pe lângă tine? Oare nu te trezești spectator la propriul film? Filmul vieții tale...Nu zic, pașii mici sunt buni.. dar uneori mai ai nevoie și de salturi..sa mărești ritmul, ca atunci când dansezi. Urmărești tempo-ul piesei și te lași condus.
Si adevarat e ca și o casa se construiește treptat. Cărămidă cu cărămidă. Totuși odată ce ai început-o, odată ce ai fundația totul ar trebui sa devină mai ușor nu? Adică, da, te mai împotmolești pe la colțuri dar e normal.. nu? Totuși, mă întreb, când e bine renunți la pașii mici? Ne lăsăm condușide dans sau ne stabilim noi ritmul? Pentru ca, vezi tu, uneori e nevoie sa iei decizii, trebuie sa iei decizii, ca te forțează împrejurările și nu mai poți amâna. Nu poți amâna la nesfârșit. Inevitabilul se va produce. Dar rămâne în puterea ta sa faci ca lucrurile sa îți fie favorabile în final. Din nefericire, atât pentru ceilalți dar mai ales pentru mine, nu am fost niciodată o fire răbdătoare. Si asta mi-a adus mai mult prejudiciu decât câștig. Dar nerăbdarea e firea mea de copil. Poate se va astâmpăra cu vârsta..
În final, se spune ca lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă. Bine bine.. dar până când?
Întrebarea e, până când? Poți oare sa-ți trăiești viata făcând doar pași mici? Doar în pași mici... oare nu cumva la un moment dat trece viata pe lângă tine? Oare nu te trezești spectator la propriul film? Filmul vieții tale...Nu zic, pașii mici sunt buni.. dar uneori mai ai nevoie și de salturi..sa mărești ritmul, ca atunci când dansezi. Urmărești tempo-ul piesei și te lași condus.
Si adevarat e ca și o casa se construiește treptat. Cărămidă cu cărămidă. Totuși odată ce ai început-o, odată ce ai fundația totul ar trebui sa devină mai ușor nu? Adică, da, te mai împotmolești pe la colțuri dar e normal.. nu? Totuși, mă întreb, când e bine renunți la pașii mici? Ne lăsăm conduși
În final, se spune ca lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă. Bine bine.. dar până când?
Aici e un scurt-metraj superb, care m-a emoționat..
Iar aici e piesa din video, superba și ea.
duminică, 2 decembrie 2012
Călătoare.
N-am mai postat de mult mult mult timp. Rușine mie. Rușine mie ca niciodată nu reușesc sa duc ceva la capăt. Dar trăiesc cu speranța ca toate astea o sa se schimbe. Dacă nu azi, poate mâine.
Mă gândeam ieri seară, în timp ce aşteptam să se coacă plăcinta din cuptor, că dacă aș avea ocazia aș pleca. Nu știu unde. Undeva departe dar nu neapărat pentru un nou început ci mai mult de dragul călătoriei. De dor de ducă. Călătorului îi stă bine cu drumul. Cel puțin așa se spune. Şi, gândind aşa, am realizat că dacă ar fi să plec nu ar fi nimic care să mă împiedice, nu ar fi nimic care să mă reţină aici. Ceea ce pe cât de adevărat e, pe atât de trist.
Cei câţiva oameni la care ţin cu adevărat şi poate pentru care m-aş gândi, să rămân, sunt cei care m-ar sfătui cel mai abitir să plec.. Deci nu mă împiedică aparent nimic. Poate doar lipsa de voinţă de care am suferit aparent întotdeauna. Nu mă leagă nimic de oraşul ăsta care mi-a adus numai dezamăgiri. Nu mai am pe nimeni drag aici pentru care să rămân. Dacă s-ar ivi ocazia, deşi aş putea şi eu să o caut dar nu vreau încă, aş pleca chiar de mâine. Mi-aş strânge lucrurile toate într-un geamantan şi nu m-aş mai uita înapoi. Iubesc călătoriile, drumul, oamenii noi pe care-i întâlneşti, locurile noi.
Şi iubesc schimbările. Şi paradoxal, pe cât de mult le iubesc pe atât de mult le urăsc. În ultima vreme, simt tot mai mult nevoia de a face schimbări. De mult timp voiam să mă tund, să aduc o schimbare părului meu şi aseară am făcut pasul. Nu e mare schimbarea...doar vreo 10 cm şi puţină filare. Dar e un pas. Pas mic. Mă bucur să realizez în final că schimbările majore fac mai mult rău decât bine. Schimbările, făcute cu paşi mici, sunt mai mult decât binevenite şi provoacă mai puţine daune.
Uneori îmi vine să o iau la fugă.. de fapt nu doar uneori ci mai bine zis de fiecare dată când întâmpin greutăţi. Şi fug, fug, fug până mă lovesc brutal de ele şi nu mai am unde să fug căci sunt prinsă-n laţ şi trebuie să le înfrunt. Din cauza asta am ajuns mereu în situaţii dificile. Mai bine zis, m-am pus singura în situaţii dificile.. Dar e timpul să cresc mare şi să învăţ să le înfrunt de la început, cu paşi mici, înainte să mă înfrunte ele pe mine.
Aşa că astăzi e despre schimbări în paşi mici. Şi planuri..mărunte, că-s mai realizabile.
Între timp, iau mâtzu în braţe, savurăm o cană mare de ceai şi aşteptăm zăpada, că aşa am auzit la meteo, că ar veni diseară.
Mâine e o nouă zi... cu planuri, schimbări şi, sper eu, zăpada.
joi, 9 august 2012
luni, 7 mai 2012
Grefe
Stii, de fiecare data
cand descopar un blog, ma apuca asa o pofta de scris ca as umple pagini intregi
filozofand despre iubire,despre lucrurile simple,despre viata..
Azi am citit ceva interesant care stiu ca ti-ar place si tie. Eu cel
putin ma regasesc: '' Cateodata imi inchipui,brusc,un alt film al vietii
mele. Am un respect dureros fata de oamenii care muncesc pamantul,care au
mainile batatorite de munca,care ajuta animalele sa fete… Fata de oamenii
adevarati de la tara. Ma gandesc cum ar fi fost daca Dumnezeu m-ar fi parasutat
intr-o astfel de viata. Oare as fi facut fata,cu mainile mele de domnisoara rasfatata? Oare
as fi avut forta sa prind in palme un ied sau sa ajut sa fete o vaca? As fi avut
rezistenta sa stau in frig,in viscol sau sa ar pamantul? As putea cara o banita
de grau? Am cosit o singura data in viata zece minute si am facut bataturi in
palme si febra musculara… Exista o poezie
dura a vietii[..] O poezie care se naste pur si simplu din existenta. Din
munca. Din viata. Fara speculatii. O poezie
in sine a vietii. Pe care,de cele mai multe ori,cel ce o traieste nici nu o
percepe. Doar un ochi din afara poate cataloga asta drept poezie. Drept
estetica.[..]
(Jurnal-Oana Pellea)
miercuri, 29 februarie 2012
Marble Halls
"I Dreamt I Dwelt in Marble Halls" or "The Gipsy Girl's Dream" is a popular aria from The Bohemian Girl, an 1843 opera by Irish composer, Michael William Balfe, with lyrics by Alfred Bunn. It is sung in the opera by the character Arline, who is in love with Thaddeus, a Polish nobleman and political exile.
Enya- Marble Halls
marți, 24 ianuarie 2012
Anything
When i said ' I can see me in your eyes',you said 'I can see you in my bed',that's not just friendship that's romance too,you like music we can dance to,
Sit me down,Shut me up,i'll calm down,and i'll get along with you...
Sit me down,Shut me up,i'll calm down,and i'll get along with you...
The Strokes - I'll Try Anything Once
luni, 23 ianuarie 2012
Send a wish upon a star.....
Sia - Lullaby
Send a wish upon a star
Do the work and you'll go far
Send a wish upon a star
Make a map and there you are
Send a hope upon a wave
A dying wish before the grave
Send a hope upon a wave
For all this souls you failed to save
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
Send a question in the wind
It's hard to know where to begin
So send the question in the wind
And give an answer to a friend
Place your past into a book
Put in everything you ever took
Place your past into a book
Burn the pages let them cook
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
Send a wish upon a star
Send a wish upon a star
Send a wish upon a star
Do the work and you'll go far
Send a wish upon a star
Make a map and there you are
Send a hope upon a wave
A dying wish before the grave
Send a hope upon a wave
For all this souls you failed to save
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
Send a question in the wind
It's hard to know where to begin
So send the question in the wind
And give an answer to a friend
Place your past into a book
Put in everything you ever took
Place your past into a book
Burn the pages let them cook
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
And you stood tall
Now you will fall
Don't break the spell
Of a life spent trying to do well
Send a wish upon a star
Send a wish upon a star
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

