Rewrite

I did it to others and others did it to me...
 
Preluat complet din  http://journalulevei.wordpress.com/2012/12/16/despartire/


 ”Nu vreau să te fac să suferi “. De ce spunem mereu asta înainte să-i smulgem cuiva inima din piept? Mi-ai spus-o şi tu, de parcă dacă iei câteva cuvinte şi le împleteşti frumos după manual, cum au făcut atâţia înaintea ta, o să-mi fie mie mai bine. Nu-mi este. Nu mă încălzeşte cu nimic că îmi spui cuvinte, când eu îţi vorbesc sentimente…mă îngheaţă uşurinţa cu care îmi zici “Adio”. Acum ai inima mea în mâini şi mi-o întinzi…doar atât ţi-a mai rămas de la mine şi nu mai ai nevoie de ea. Nici nu mă uit la tine, n-o vreau! “Ia-o, iţi strig. Sau mai bine dă-i foc…poate aşa m-aş mai încălzi şi eu iarna asta.”
Am mâinile reci, iar mâinile tale nu mai ţin minte de mult atingerea mea. Nici eu nu mai ţin minte cum e să îţi fie cald… Încă mai am însemnată pe mine povestea noastră, dar tu ai şters demult cu uitare amprentele mele de pe trupul tău. Ai intrat sub duş, singur, şi în timp ce vedeai viitorul venind spre tine, cu un burete ştergeai trecutul. Dacă mai rămăseseră câţiva stropi din mine, i-ai şters şi pe aceia atent cu un prosop. Te-ai uitat, apoi, în oglinda mândru de perfecţiunea trupului tău. “Acum e loc pentru poveşti noi!”, ţi-ai zis. Şi cuvintele, unde sunt cuvintele? Ce ai făcut cu ele? Să ştii că mă doare în piept fiecare respiraţie pentru că le-am inhalat eu şi au rămas înăuntrul meu…s-au lipit de plămânii ca şi cum ar fi fost dintotdeauna acolo, iar acum nu mai vor să iasă. Mă doare fiecare pas pe care-l fac pentru că port cu mine povara amintirii tale, iar în loc de inimă am un gol în formă de tine. Buzunarele îmi atârna pline de amărăciune, iar cămaşa mi-e udă de gânduri sub formă de apă sărată, Aş intra şi eu în comedia asta pe care o joci doar de dragul de a împărţi pentru ultima oară aceeaşi scenă cu tine. Aş juca rolul tău şi, privindu-te din spatele unor ochi goi, ţi-aş spune şi eu că “Nu vreau să te fac să suferi”. Dar ştim amândoi că aş minţi…
Te urăsc atât de mult, încât aş vrea să te iubesc până nu o să mai rămână decât amintirea din tine. Tu să nu mai fii tu, tu să fii parte din mine, iar eu parte din tine, să te consum, să te urăsc cu dragoste, să te strâng, să te mângâi, să te rup în două şi să calc în picioare partea din tine care a trezit la viaţa tot ce e mai rău şi mai urât din mine. Vreau să suferi şi tu, să plângi, să te doară, să strigi. Vreau să te mângâi cu o mână, iar cu cealaltă să-mi las urmă în carnea ta, vreau să te rup în bucăţele şi tot eu să te lipesc înapoi în mine. Iubirea şi ura mea pentru tine nu au margini…numai iubirea ta pentru mine e un capitol la care ai pus punctul final.
Ne-am scris răni pe trup, iar apoi ni le-am vindecat unul altuia doar ca să facem loc pentru altele noi. Repetam mereu acelaşi ritual, pagina cu pagina.  Până când, într-o zi, tu nu le-ai mai vindecat pe ale mele… Acum am toată dragostea asta în mine şi nu stiu ce să fac cu ea.
Şi…
N-am văzut nicicând atâta sfârşit…cât ai lăsat în urma ta…când mi-ai întors spatele în semn de “Adio”.